Voluntarii la VeloHora
La data de 28 aprilie, voluntarii RVC au participat la un eveniment sportiv captivant, VeloHora 2024. Aceasta a fost o oportunitate de a participa la organizarea din interior, de a fi parte a echipei care se ocupă de pregătire și ia decizii. În acest scop, pentru voluntarii centrului, de peste 3 ani este deschis postul de “voluntar-logist”, permițând o privire din culise la eveniment și acumularea de experiență utilă. De data aceasta, voluntarii au avut posibilitatea de a participa la pregătirea unui maraton sportiv.
Cu scopul de a le oferi voluntarilor noștri cât mai multe cunoștințe și abilități utile, precum și de a le susține motivația, pe parcursul anului oferim o varietate de numeroase proiecte sociale. Evenimentele sportive urbane beneficiază de o atenție deosebită - de obicei, Centrul Republican al Voluntarilor este de câteva ori pe an co-organizator al unor astfel de evenimente.
25 de voluntari ai centrului nostru au asigurat suport valoros pentru cursa de ciclism, care a adunat un număr mare de participanți. Tinerii au ajutat la înregistrare, au efectuat sondaje, au ghidat participanții la start și au oferit alt ajutor necesar. Entuziasmul sportiv al participanților la cursă a fost transmis și voluntarilor noștri, care s-au încărcat cu emoții pozitive și au fost pătrunși de spiritul competiției!
Le mulțumim voluntarilor noștri pentru dorința de a învăța ceva nou și le dorim să-și mențină cât mai mult timp motivația obținută în timpul pregătirii și petrecerii evenimentului VeloHora 2024!