De la an la an, acest eveniment oferă ocazia de a descoperi proiecte de voluntariat din Chișinău. În acest an, de exemplu, au fost prezentate 7 organizații și un adăpost pentru animale “Barbos”. Din 2014, peste 1500 de oameni au participat la eveniment și de asemenea și-au manifestat interesul în diverse activități de voluntariat.
Domeniile reprezentate de RVC presupuneau: ajutor oamenilor vârstnici, lucrul cu familiile și copiii din grupuri de risc, logistica evenimentelor sportive, voluntariat online, păstrarea memoriei și patrimoniului cultural, proiecte ecologice, ajutor animalelor și altele. Oricare doritor a putut să-și găsească un proiect potrivit intereselor și abilităților sale conform timpului pe care ar fi dispus să-l dedice voluntariatului.
În acest an, pentru prima dată, la târg au participat și alte organizații de tineret din Chișinău, bucurându-se să facă parte din eveniment și să își prezinte oportunitățile de voluntariat.
Târgul Posturilor de Voluntariat le-a prezentat cetățenilor Chișinăului, proiecte actuale și inspiraționale de voluntariat. Participanții au avut parte de sesiuni interesante și ateliere pe mai multe subiecte, precum și oportunitatea de a comunica cu beneficiarii proiectelor. Pe parcursul evenimentului au avut loc 5 sesiuni, la fiecare dintre ele participând mai mult de 25 de persoane:
La eveniment au participat 300 de persoane, din care 170 s-au înscris ca voluntari în diferite domenii! Peste 1000 de cetățeni care treceau pe strada pietonală în acea zi, au primit broșuri și au fost informați despre activitățile de voluntariat ale RVC și altor organizații de voluntariat. Astfel de evenimente permit atragerea unui număr tot mai mare de oameni în lumea vastă a voluntariatului. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acea zi!
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului RVC – „Școala Voluntarului” din cadrul programului de granturi pentru organizațiile de tineret al Agenției Naționale pentru Tineret din 2023.